O femeie în vârstă de 60 de ani a murit asfixiată în casă după un incendiu izbucnit la coșul de fum al locuinței. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 16.00, la locuința Anei Pauliuc din localitatea Văratic, orașul Salcea. Trimisă de urgență la fața locului, echipa de intervenție, formată din personalul medical și din pompierii de la Detașamentul Suceava al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a găsit victima decedată. Femeia fusese scoasă din locuința în flăcări de către vecini, însă decedase din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.
Pompierii au lichidat focul, care a distrus mare parte din acoperișul și planșeul locuinței, pagubele fiind evaluate la 2.000 de lei. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor care au sărit din coșul de fum deteriorat pe acoperiș.
Două ore mai târziu, un alt incendiu izbucnit la sistemul de încălzire a locuinței s-a produs la locuința lui Victor M., un bărbat din municipiul Vatra Dornei. Din fericire, în acest caz nu au fost victime, iar pompierii din localitate au stins focul în scurt timp, pagubele fiind mici.





