Un bărbat care împușcase un porc mistreț a fost prins de polițistul din comuna Frumosu la numai câteva minute după comiterea faptei. Marți seară, aproape de miezul nopții, un bărbat din Frumosu a sesizat poliția despre faptul că în albia râului Moldovița a găsit un porc mistreț împușcat. Omul legii a ajuns în scurt timp la fața locului și la o primă cercetare a observat două persoane care se deplasau prin apa râului. Polițistul i-a legitimat pe cei doi și astfel a aflat că are de-a face cu Ionel Breabănu, de 25 de ani, și soția acestuia, Ana.
„Bărbatul, posesor de permis port armă și posesor al permisului de vânătoare permanent emis de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Bradul Piatra Neamț, folosindu-se de arma de vânătoare deținută legal, a împușcat un porc mistreț cu o greutate de 81 de kilograme, fără a poseda autorizație de vânătoare legală, pe fondul de vânătoare 26 Paltinu, aflat în gestiunea AJVPS Suceava – Asociația Câmpulung Moldovenesc”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Ionel Breabănu a recunoscut că a împușcat mistrețul, iar cu ocazia cercetărilor a predat anchetatorilor arma de vânătoare, șase cartușe și permisul de port armă.
Autorul este cercetat acum pentru infracțiunea de braconaj și are de plătit și suma de 4.500 de lei pentru mistrețul vânat ilegal.