A mai ieșit o treabă mizerabilă la iveală



Parlamentarii din țara noastră, indiferent de numele lor sau al partidului cu care vremelnic se asociază, au căpătat obiceiul de a se prinde de mâini, pentru a se învârti într-o horă a complicității la fel de fel de infracțiuni. Hora e mult mai mult decât o nevinovată horă: ea e un zid construit din beton armat, care-i apără pe aceia dintre ei mai certați cu legea, nepermițând justiției să penetreze și să îi ia la întrebări. Iar o justiție care nu penetrează poate fi numită justiție castrată sau de-a dreptul imaginară.
Prin acest mod de acțiune, tocmai cei plătiți regește pentru a coace legile țării, cu mintea lor nu tocmai abundentă, nu permit tocmai legii nu să acționeze, ci măcar să se apropie de infractorii deputați și senatori. Funcționând astfel, parlamentul nu mai e nici văzut de pe lună o instituție democratică. Ci o adunare, mai bine zis o adunătură de dubioși, care se comportă aidoma unei familii mafiote.
Între timp, a mai ieșit o treabă mizerabilă la iveală: că în comisiile de specialitate din parlament, de multe ori prezența unor membri este fictivă, imaginară. Adică unii absentează ca nesimțiții, ca nemernicii, dar sunt trecuți în scripte ca fiind prezenți la ședințe, pentru că se îngrijesc să semneze condica anticipat, pe câteva zile. Iar colegii lor îi acoperă, făcându-se că plouă, fiindcă și lor le vine rândul la chiul, conform creștinescului principiu al rotației.
De ce oare se pretează ei la așa o faptă josnică? Simplu: pentru a nu pierde diurna, doar nu pentru altceva. Și pentru că între asemenea inși există o solidaritate interlopă, de gașcă, pe care ar fi păcat dacă n-ai fructifica-o. E sfântul glas al lăcomiei, fiindcă toți au suficiente mijloace de trai. Doar de aia au și intrat în parlament: ca să reguleze, în loc de a fi regulați.
Cred că nu greșesc, afirmând că, în afara unor mici excepții, clasa politică reprezintă astăzi scursura societății românești.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.



Recomandări

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale