Un bărbat din municipiul Suceava a provocat un accident mortal, după ce, aflat la volanul mașinii proprietate personală, a făcut o depășire necorespunzătoare și a lovit o căruță.
Potrivit poliției, accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 10:20, pe raza comunei Preutești.
Mihai G., în vârstă de 37 de ani, se afla la volanul unei mașini înmatriculate în Spania și, din cauza faptului că nu a păstrat distanța laterală corespunzătoare la depășirea unei căruțe care se deplasa în același sens de mers, a lovit atelajul hipo.
Deși căruțașul nu a pățit nimic, un bătrân aflat în căruță, Petru S., în vârstă de 75 de ani, a căzut din atelaj și s-a ales cu leziuni grave. Cu toate că a fost preluat la scurt timp de o ambulanță, în drum spre spital, septuagenarul a decedat.
Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.