Inconștient

A lovit cu mașina un copil de 10 ani și o persoană handicapată, după care a fugit de la locul accidentului



Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unei Dacii, a lovit un copil de 10 ani și o persoană handicapată, după care a fugit de la locul accidentului. Din fericire, inconștiența șoferului nu a avut repercusiuni foarte grave, cele două persoană scăpând cu răni ușoare. Totul s-a petrecut joi seară, în jurul orelor 20.30, pe raza comunei Fântânele. Mihai Ionuț G., în vârstă de 10 ani, localnic, se deplasa pe marginea drumului împingând căruciorul în care se afla Costel N., în vârstă de 34 de ani, persoană cu dizabilități. La un moment dat cei doi au fost acroșați din spate de un autoturism marca Dacia 1310 care circula în același sens de mers. Speriat de consecințele accidentului pe care l-a produs, șoferul, posesor al carnetului de conducere de doar câteva luni, a părăsit locul accidentului. În urma cercetărilor întreprinse de polițiștii din localitate, autorul a fost identificat în persoana lui Corneliu N., domiciliat tot în comuna Fântânele. Trebuie spus că în momentul producerii accidentului conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie