O șoferiță neatentă a dat cu mașina pe trecerea de pietoni peste un cărucior în care se afla un copil, după care a fugit de la locul faptei, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Accidentul s-a petrecut, marți după-amiază, în jurul orei 16:30, pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava.
Elena D., în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul autoturismului proprietate personală și, pe marcajul trecerii pentru pietoni, a acroșat ușor cu partea dreapta față a mașinii un cărucior pentru copii, în care se afla o fetiță în vârstă de doi ani și 11 luni, și care era împins de mama fetiței, Iuliana S., în vârstă de 33 de ani. Acesta din urmă a povestit că, după ce a fost lovit de mașină, căruciorul a fost împins câțiva metri, iar șoferița de la volan și-a continuat drumul.
Din fericire, fetița nu a pățit nimic, întrucât era asigurată în cărucior cu centură de siguranță.
Șoferița vinovată a fost identificată ulterior și a declarat că a plecat de la locul faptei, întrucât s-a speriat foarte tare.
Mama fetiței a declarat că nu dorește să depună plângere.
„Cercetările sunt continuare de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.