Norocul pe care-l pomeneam ca fiind condiție sine qua non pentru a bate în Franța ni l-au făcut și francezii cu mana lor, dar mai trebuia să mai băgăm și noi ceva în traistă. Surdu ar fi putut fi mare, oricum și-ar fi putut depăși condiția de fin al lui Răzvan Lucescu, închizând gurile rele, dacă ar fi ciupit mingea aia în plasă, la singura noastră ocazie de gol. În rest, francezii nu ne-au dezamăgit, adică au dat o bară și un gol cu capul, un risc asumat de selecționer prin lăsarea lui Goian pe bancă. Din fericire, golul a fost viciat de o revenire din poziție de ofsaid, dar și golul celălalt, care a rămas pe tabela, tot de la un duel aerian pierdut a plecat.
Una peste alta, dacă tot n-a fost să fie, măcar am scăpat de paiul ăla de care ne agățam ca înecații când era vorba despre șansele de calificare. De-acum se poate construi temeinic, cu scop precis. Observația foarte buna a comentatorilor, cum că avem echipă dar nu mai avem individualități, ține și de conjunctură. Pe Mutu încă mai contăm, dar satisfacția mea de acum câteva zile pentru selecționarea lui Adrian Cristea a devenit ridicolă prin trimiterea sa în tribună. Oare chiar să nu fie apt băiatul acesta pentru un nivel superior?! Mă gândesc că o parte de vină o au și antrenorii cu care are de a face. L-aș asemui puțin cu Cassano care, după cum declara într-un interviu astă vara, și-a găsit liniștea și are rezultate cu Sampdoria pentru că aici îi este îngăduită tactica sa favorita: coechipierii să-l caute cu baloane, iar apoi el va continua în funcție de ce-i trece prin cap! Sigur că era o exagerare cu iz de glumă și din partea lui Cassano, dar ideea
este ca antrenorii aceștia prinși în scheme, automatisme și spirit de sacrificiu ar avea mai mult de câștigat dacă ar da o șansa și celor care ies din canoane. Imponderabilul poate fi acel unu la sută care completează transpirația. A intrat Roman pe dreapta, curaj pentru care merită aplaudat Lucescu, și a creat o ocazie, care putea fi mult mai mare daca nu șuta slab pe colțul scurt, numai din talentul sau de a dribla. Pe partea opusă, Max Nicu este un jucător disciplinat, de echipă, dar, așa cum onest declară, nu trebuie sa ne așteptăm să ne câștige meciurile. Permiteți-mi în continuare să cred că 10-15 minute de rocada cu Cristea ar fi putut aduce acel ceva în plus, în completarea norocului și a transpirației.
