Polițiștii din Vatra Dornei au fost alertați sâmbătă dimineață de un bărbat de 46 de ani despre faptul că locuința fiului său, aflată în construcție, a fost spartă de hoți. Din verificări și declarațiile bărbatului a rezultat că hoții au furat scule profesionale și o rolă de cablu, prejudiciul fiind de circa 1.200 de lei. Furtul a fost favorizat și ușurat de faptul că ușa de acces nu era încuiată, motiv pentru care polițiștii fac apel la oameni să fie mai atenți când își părăsesc locuințele.
„Deși în mod repetat polițiștii au atras atenția cu privire la modul de asigurare a caselor în construcție, se constată că, în continuare, cetățenii depozitează materiale de construcții în spații care nu sunt închise sau măcar îngrădite. De asemenea, în casele nelocuite aflate în diverse faze de construcție (fără geamuri, uși, sisteme de închidere) sunt deja depozitate bunuri casnice și scule care în mod inevitabil atrag atenția hoților și îi expun pe proprietari infracțiunilor de furt. Polițiștii recomandă încă o dată cetățenilor să dispună măsuri minime de protecție a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoților. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere și alarmare a locuințelor. În cazul în care locuința în construcție se află într-o zonă izolată, asigurați-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locație și să o supravegheze. Asigurați iluminarea și îngrădirea perimetrului. Nu depozitați bunuri în casele aflate în construcție (mobilier, electronice, electrocasnice etc.)”, sunt sfaturile oferite de polițiștii suceveni.
Potrivit datelor statistice, 20% din furturile din locuințe sesizate în județul Suceava în primele nouă luni ale anului au fost comise ca urmare a faptului că proprietarii au lăsat ușile descuiate. În ciuda acestor furturi numeroase și a semnalelor de alarmă trase periodic de către polițiști, multe persoane ignoră reguli minime privind siguranța.
„Având în vedere faptul că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă și multe familii se vor deplasa pentru celebrarea evenimentelor în locații speciale, în stațiuni montane sau în străinătate, atragem atenția cetățenilor cu privire la modul de asigurare a locuințelor, astfel încât la întoarcerea din sejur sau călătorie să nu constate că au fost victime ale hoților și să înregistreze prejudicii importante”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.