O tânără studentă va fi amendată de polițiști, după ce i-a pus pe drumuri pe oamenii legii, inventând o tâlhărie de frica mamei sale. Polițiștii care s-au ocupat de caz au reușit să o prindă cu minciuna, după aproape două săptămâni de la comiterea așa-zisei tâlhării.
În seara zilei de 8 noiembrie a.c., Andreea B., în vârstă de 21 de ani, din municipiul București, studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a reclamat la Poliție că a fost victima unei tâlhării. Studenta le-a spus polițiștilor că, în acea zi, în jurul orei 20:45, în timp ce se deplasa de la facultate spre locuința gazdei sale din municipiul Suceava, a fost atacată de doi tineri necunoscuți, care i-au smuls din mâna geanta în care avea un laptop marca „Ager” și două telefoane mobile, toate în valoare de 2000 de lei. Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale au demarat imediat cercetările în acest caz, încercând să dea de urma tâlharilor.
La începutul acestei săptămâni, însă, polițiștii aveau să afle că laptopul studentei a fost vândut ulterior chiar de prietenul acesteia unor terțe persoane. Judiciariștii și-au dat seama că Andreea B. a încercat să-i ducă de nas, după ce au aflat și că cele două telefoane au ajuns la alți doi amici de-ai presupusei victime, în contul unor datorii mai vechi. Punând cap la cap toate aceste amănunte, polițiștii au stabilit că nu a fost vorba despre nici o tâlhărie comisă asupra studentei, aceasta din urmă inventând tot acest scenariu. Adusă din nou la Poliție, Andreea B. a recunoscut că a mințit, motivând că a înscenat tâlhăria pentru a nu fi certată de mama sa pentru că a înstrăinat bunurile personale.
„În cauză nu este vorba despre comiterea vreunei fapte de natură penală, însă reclamanta urmează a fi sancționată contravențional pentru alertarea fără just temei a autorităților”, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al Poliției, inspectorul principal Alin Botezatu.





