Vicovu de Sus

A intrat în comă și a murit, după ce a băut alcool prefăcut

Un bărbat de 51 de ani, care s-a intoxicat cu alcool, a murit sâmbătă dimineață în Spitalul Județean de Urgență Suceava, după câteva zile de agonie. În cursul zilei de joi, Constantin S., din localitatea Vicovu de Sus, a băut alcool prefăcut împreună cu un cumnat de-al său, iar a doua zi a început să se simtă rău. Înspre seară, din cauza stărilor permanente de vomă și amețeală, bărbatul a fost dus la spitalul din Rădăuți de către soția sa.
Constantin S. a fost internat cu diagnosticul inițial de „ulcer perforat”, ulterior medicii stabilind că este vorba de un șoc toxic. Întrucât starea sa de sănătate continua să se înrăutățească, bărbatul a fost transferat la scurt timp la Spitalul Județean de Urgență, unde a ajuns în comă. În ciuda tratamentului administrat de medicii suceveni, Constantin S. nu și-a mai revenit din această stare, iar sâmbătă dimineață, la ora 7.35, a decedat.
În acest caz, cercetările sunt continuate de Poliția orașului Vicovu de Sus, care în funcție de rezultatul necropsiei va dispune procedural.

Recomandări

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat