Scene șocante ieri, în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde doi tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a sfârșit prin a fi înjunghiat de trei ori. Scandalul dintre Sorin Mariuseac, de 28 de ani, și Mihai Hreniuc, de 26 de ani, ambii din Moldova Sulița, a plecat de la niște neînțelegeri mai vechi, iar ieri dimineață, când s-au întâlnit în Câmpulung Moldovenesc, butoiul cu pulbere s-a aprins. Conflictul a început în fața unei case de schimb valutar, fiind surprins parțial și de o cameră de supraveghere. Silviu Damian, administratorul casei de schimb valutar în fața căreia s-au petrecut incidentele, și-a amintit exact cum au stat lucrurile. „Prima dată a fost aici o altercație, iar după asta au fugit spre casa de amanet. Acolo s-a întâmplat a doua înjunghiere cu cuțitul”, a povestit Damian.
În stradă, agresorul l-a lovit pe Mihai Hreniuc cu cuțitul în zona piciorului, iar apoi acesta s-a retras spre o casă de amanet aflată în apropiere. Sorin Mariuseac l-a urmărit, iar în holul casei de amanet a continuat să-l atace pe Hreniuc.
„A intrat în fugă din stradă, iar apoi a venit și individul cu cuțitul după el, i-a aplicat vreo două-trei lovituri. Am intervenit să-i despart și asta a fost toată treaba”, a mărturisit Ionuț, unul dintre administratorii casei de amanet.
Agresor: „A fost autoapărare, el era în mafie și mă teroriza”
Agresiunea care s-a petrecut în jurul orei 8.45 i-a îngrozit pe toți oamenii aflați în zonă în acel moment. La scurt timp după ce și-a lovit consăteanul cu cuțitul, Sorin Mariuseac s-a predat la Poliția din Câmpulung Moldovenesc. El și-a recunoscut fapta, iar ieri după-amiază a fost adus înapoi la locul faptei pentru reconstituire. Curioșii s-au adunat rapid, iar în două rânduri agresorul a fost salvat de polițiști de furia mulțimii care sărise să-l linșeze. Cu ocazia reconstituirii, Sorin Mariuseac a mărturisit că tot ceea ce s-a întâmplat a fost „autoapărare, și că din luna decembrie a anului trecut sunt terorizat de mafie și de prietenii lui Mihai Hreniuc. El era cel care mă agresa”.
Ieri după-amiază, pe numele lui Sorin Mariuseac a fost emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore sub acuzația de tentativă de omor, iar astăzi este posibil să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi mai au un dosar penal în lucru
Victima și agresorul de ieri mai fac obiectul și unui alt dosar penal, numai că în roluri diferite. În perioada Crăciunului din 2011, Sorin Mariuseac a fost bătut de Mihai Hreniuc și o serie dintre prietenii săi, depunând o plângere penală. Din păcate, prăpastia dintre rivali s-a adâncit mai mult, iar urmarea a fost baia de sânge de ieri dimineață din Câmpulung Moldovenesc.
Dacă Sorin Mariuseac a ajuns în arestul poliției, Mihai Hreniuc se află acum la Spitalul Județean Suceava, unde a fost transportat ieri la amiază cu o ambulanță.
Medicii care s-au ocupat de caz au declarat că bărbatul a fost înjunghiat în patru locuri și a pierdut mult sânge, însă viața sa nu a fost în pericol.
Dr. Liviu Cîrlan, șeful Unității de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Suceava, a arătat că Mihai Hreniuc prezenta plăgi înjunghiate în zona capului, gâtului, toracelui și coapsei stângi, dar starea sa era stabilă în momentul internării. „Pacientul a fost dus în sala de operații, pentru o intervenție chirurgicală la picior. Ulterior, el a fost internat la Anestezie și Terapie Intensivă, prin secția de Ortopedie”, a precizat dr. Liviu Cîrlan. Înainte de a fi introdus în sala de operație, Mihai Hreniuc a reușit să spună doar că „am fost înjunghiat în plină stradă, de tată și fiu”, fără a oferi amănunte suplimentare.
Sânge și răzbunare
A înjunghiat un consătean în stradă și era să fie linșat de oameni
