La volan

A încredințat mașina fiicei sale fără permis și s-a ales cu dosar penal

Gestul unui bărbat de a-i încredința volanul mașinii fiicei sale, care se pregătește pentru susținerea examenului de conducere auto, l-a făcut să se aleagă cu un dosar penal. Pentru conducere fără permis, pe numele fiicei sale a fost întocmit de asemenea un astfel de dosar penal, cercetările fiind continuate.
Incidentul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 19.15, pe drumul comunal din comuna Iaslovăț, când polițiștii au oprit un autoturism marca Mercedes, condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Arbore. Ei au constatat că aceasta nu are permis de conducere, iar în autoturism se afla ca pasager pe scaunul din dreapta față tatăl tinerei, un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate. Acesta le-a declarat polițiștilor că i-a încredințat fiicei sale autoturismul pentru a-l conduce pe DC 42 D, pentru a exersa, întrucât ea urma cursuri de conducere auto și urma să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Pe numele tinerei de la volan a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar tatăl a fost sancționat tot cu un dosar penal, de această dată pentru încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Recomandări

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Un șofer băut, care conducea haotic, depistat datorită unor martori care nu au trecut indiferenți mai departe