Părintele Laurențiu Milici, cel mai bătrân preot în activitate din județul Suceava, s-a stins din viață duminică după-amiază, la vârsta de 92 de ani.
Trupul neînsuflețit este depus în biserica mare a Cimitirului Pacea, urmând ca înmormântarea să aibă loc astăzi, 16 august, de la ora 13.00. Va fi înmormântat în Cimitirul Pacea, în cavoul familiei.
Preotul Laurențiu Milici a slujit la Biserica Martirilor „In Memoriam”, din municipiul Suceava, cu hramul Nașterea Maicii Domnului (locaș situat în spatele Palatului de Justiție) până în luna iulie a anului trecut. S-a stins din viață acasă, fiind conștient până în ultima clipă.
„Un preot prețuit și apreciat de toată lumea, un temperament bun și frumos. Era chemat pentru cuvântul său, pentru energia sa, puterea și dăruirea. Era foarte cunoscut, fiind cel mai în vârstă preot din zonă”, mărturisește părintele Dumitru Airinei.
Părintele Laurențiu Milici s-a născut pe 11 ianuarie 1924, în satul Soloneț, comuna Todirești, Suceava. A făcut Seminarul la Roman, iar între 1945-1949 a urmat Facultatea de Teologie la Suceava (care era refugiată de la Cernăuți), ultimul an urmându-l la Cluj. A fost hirotonit preot în 1951, la Iași, de hramul Sf. Cuvioase Parascheva, de Arhiepiscopul de Iași și Mitropolit al Moldovei, Sebastian Rusan. A fost preot la Cajvana din 1951, timp de șase ani, apoi din 1957 preot la Ipotești, la biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil pentru 30 de ani.
În urmă cu circa 30 de ani, părintele Laurențiu Milici a ieșit la pensie, dar nu a putut sta departe de Biserică, pentru care și-a dedicat întreaga sa viață, astfel că a continuat să slujească la Biserica Martirilor „In Memoriam”.
Părintele Milici nu și-a arătat vârsta. La 91 de ani, citea fără ochelari și oficia slujbe fără să pară afectat de efortul de a sta ore în șir în picioare.
A avut parte de cel mai sincer respect din partea celor din jur datorită energiei pozitive pe care o transfera tuturor celor în preajma cărora se afla, bucuriei pe care o avea atunci când oficia o slujbă, bucurie pe care o transmitea celor din sfântul lăcaș.
Vorbea cu dragoste despre familia lui, povestea cu bucurie despre întâmplări cu oameni dragi, ale căror nume nu le-a uitat nici după 60 sau 70 de ani, și găsea întotdeauna o vorbă bună sau un sfat care să ofere alinare.
Din viața lui, părintelui Laurențiu Milici îi plăcea cel mai mult să povestească anii copilăriei, anii petrecuți la școală. Era o perioadă extrem de grea, război, foamete, dar pe care părintele a sintetizat-o poate șocant pentru noi: „Eu n-am știut ce-i greul, prea puțin am știut ce-i greul.”
Doliu
A încetat din viață părintele Laurențiu Milici, cel mai bătrân preot în activitate din județ
