Prins la frontieră

A încercat să intre în România, prin Vama Siret, cu un permis de ședere falsificat

Un egiptean care încerca să intre în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a fost oprit de autorități. Și asta pentru că permisul de ședere eliberat de autoritățile italiene pe care bărbatul l-a prezentat la control nu părea conform cu unul original.
„S-a făcut o examinare detaliată a acestuia cu aparatura din dotare, iar în urma controlului, s-a constatat că permisul de ședere este un fals total, fapt pentru care documentul în cauză a fost reținut de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Cetățeanul egiptean Bassiouny M., de 22 de ani, care se afla într-un autocar care circula pe ruta Kiev – Atena, a declarat că a primit documentul de la o cunoștință din Italia, la care și intenționa să ajungă pentru a cumpăra mai multe bunuri.
Bărbatul este cercetat acum de către polițiștii de frontieră pentru tentativă de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Recomandări

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice