A încercat să-i dea foc la casă pentru că nu l-a dus cu mașina



Un tânăr de 21 de ani, din Slătioara, este cercetat pentru că ar fi provocat un incendiu la o gospodărie după ce fiul proprietarului nu a vrut să-l ducă până la un magazin cu mașina.
Vineri noapte, la ora 23.00, agenții Postului de Poliție Stulpicani au fost sesizați de Constantin R., de 54 de ani, din localitate, cu privire la faptul că la locuința sa a izbucnit un incendiu.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că s-a aprins o stivă de lemne de foc aflată în curte, dar incendiu a fost localizat și stins de proprietar și familia acestuia, fără a mai fi necesară intervenția pompierilor.
Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că în seara respectivă, la ora 20.00, fiul victimei, Cristian R., de 21 ani, s-a întâlnit pe raza satului Slătioara cu Iulian T., de 21 de ani, din localitate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și i-ar fi propus să-l transporte cu autoturismul până la un magazin, însă, fiind refuzat, acesta a amenințat că în seara respectivă îi va incendia autoturismul sau locuința.
Cu ocazia cercetării locului faptei, în preajma locuinței lui Constantin R. a fost identificat un recipient din plastic ars, în care se afla o substanță ce emana miros de benzină.
„În cauză s-a întocmit dosar penal privindu-l pe Iulian T., sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la distrugere”, se precizează în comunicatul poliției.