Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub acuzația de tentativă de evadare, după ce, fiind arestat preventiv, cu cătușe la mâini și sub escorta poliției, a încercat să fugă de oamenii legii, la ieșirea din Judecătoria Rădăuți. Vasile Marian Pleșca, din comuna botoșăneană Ibănești, este cercetat în nu mai puțin de cinci dosare penale, într-unul dintre acestea fiind arestat preventiv la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Minorul problemă a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava după ce, susțin anchetatorii, în perioada ianuarie-septembrie 2008, pe timp de zi și noapte, a sustras din mai multe locații de pe raza municipiului Rădăuți bani și bunuri în valoare totală de 35.000 de lei și a distrus geamul vitrină al unei cofetării.
Nu își mai aduce aminte dacă a vrut să evadeze sau nu Pe data de 4 noiembrie 2008, Vasile Marian Pleșca, care era încarcerat în arestul IPJ Suceava, a fost citat într-un proces pe care îl avea pe rolul Judecătoriei Rădăuți.
Cu cătușe la mâini și escortat de doi polițiști, minorul a fost adus cu una dintre mașinile de la Arest la Rădăuți și prezentat instanței de judecată.
La ieșirea din sediul Judecătoriei Rădăuți, în timp ce era dus spre duba poliției, Vasile Marian Pleșca a luat-o la fugă, încercând să scape de polițiști. Aceștia din urmă, însă, au reușit să-l prindă, după o urmărire de circa 200 de metri, și să-l ducă înapoi în locul de detenție.
„Inculpatul nu a recunoscut fapta, apărându-se în sensul că, după ce a fost condus la Judecătoria Rădăuți și după ce a ieșit din instanță, nu mai reține ce s-a întâmplat, invocând o stare de amnezie, care însă nu înlătură caracterul penal al faptei și răspunderea sa penală”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Hurjui.





