Ceea ce părea doar o glumă bună, adică abandonarea Ligii Campionilor în favoarea ligii secunde rusești de către Dan Petrescu, s-a confirmat, ba chiar cu asupra de măsură: Dan Petrescu nu doar că se haiducește la Kuban Krasnodar, dar cică perfectase încă de acum vreo două luni și mai bine. Adică, în timp ce noi ne dădeam de ceasul morții, sufeream, ne bucuram, ne enervam, el era deja plecat, lucru care e departe de a-i proba cine știe ce virtuți de caracter.
De când s-a publicat știrea asta, mă tot întreb: pentru cine cerea el întărirea echipei? Pentru antrenorul care urma să-l înlocuiască? Și care e foarte posibil să aibă cu totul alte opțiuni tactice? Și care, extrem de probabil, va solicita alți jucători, care să-i servească propriei strategii. Și-atunci la ce bun tot circul cu patronul care nu-și dorește performanță și tocmai de aia nu cumpără jucătorii care să ducă la asta?
S-ar putea ca noul antrenor, tocmai adjudecat de Unirea, să fie cheia enigmei, soluția-șoc prin care Unirea să dea marea lovitură în primăvară. Spun asta, întrucât am mare încredere în antrenorii evrei. Am și argumente: nu e la îndemâna oricui ca, venind dintr-o țară practic fără fotbal, să-ți faci un nume în fotbalul mare. Pe lângă asta, nu văd nici un antrenor român capabil că conducă Unirea pe drumul deschis de Petrescu, în afară de oricare din cei doi Lucescu. Iar ei nu pot merge acolo, din motivele bine știute.
A-nceput obișnuita vânzoleală, varianta „de iarnă”: vin jucători, pe hârtie și în declarații, pleacă jucători, desigur tot așa. În asemenea condiții, nu e de mirare să aflăm că sunt echipe, una din ele chiar Unirea despre care vorbirăm care, dacă am lua de bun ce se declară, ar trebui ori să se desființeze, ori să abordeze returul și Europa League cu un lot complet diferit de cel cu care au încheiat competițiile „de toamnă”.
Cam la fel par a se petrece lucrurile la mai toate echipele care contează: Rapidul ar vinde (de fapt Copos, nu Rapidul) măcar vreo doi-trei, cu care să achite salariile celorlalți, dar, la nevoie (și e nevoie!), până și magazionerul și masorul pentru a face rost de (auleu!) cele 6 milioane, cât costă licența. Dacă vi se pare că la Steaua lucrurile stau altfel, iar vă înșelați: alde Becali ar vinde și el tot, la suprapreț, pentru a cumpăra (totuși!) ceva la preț de criză. Excepțiile fiind, desigur, Nicoliță („emblema” clubului, pe stil nou) și renegat-adulatul Szekely.
Am să o las azi pe Dinamo în pace. Nu că n-ar merita băgată în seamă, cu recuperații și nevandabilii ei cu tot, ci fiindcă există o alta care a bătut orice record: CFR Cluj, echipa care în loc să cumpere ca până acum toți „secondhanzii” din Portugalia, a reușit să vândă… un brazilian! Tot în Portugalia. Apropo: dar pe ăilalți nu găsim și alți fraieri să-i cumpere?
