Lucrări

A început turnarea noului pilon al podului de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți



Ieri se lucra la noul pilon
Ieri se lucra la noul pilon

Lucrările de refacere a podului de peste râul Suceava de la Milișăuți au intrat în linie dreaptă. Constructorul care și-a adjudecat licitația pentru a repara podul de pe DN 2h Milișăuți-Rădăuți a început turnarea pilei de pod peste care se vor așeza apoi grinzile de rezistență, iar apoi stratul de asfalt, în vederea reluării circulației. Această nouă pilă este turnată în locul celei care a fost afectată grav de inundațiile din vară și care a fost aruncată în aer, în urma unei detonări controlate efectuate la începutul lunii septembrie.
Firma care și-a adjudecat licitația pentru refacerea podului mare de pe DN2H Milișăuți-Rădăuți este SC Geiger Transilvania SRL, din Sibiu. Firma a preluat podul din data de 23 iulie și are termen de execuție a lucrării de 21 de săptămâni.
Conform acestui grafic, podul va fi gata și va putea fi reluată circulația până la finele acestui an. Practic, pe la jumătatea lunii decembrie a acestui an podul ar trebui să fie gata.
Până acum s-au făcut lucrările pregătitoare pentru șantier și de îndepărtare a pilonului afectat, cu cele două deschideri. S-a apelat la soluția de detonare a porțiunii afectate, care a fost considerată cea mai eficientă și rapidă. S-a lucrat apoi la strângerea resturilor de beton rămase după detonare și s-au făcut alte lucrări pregătitoare. Firma și-a amenajat și un pod provizoriu pentru a putea lucra la noul pilon, altul decât cel deschis circulației publice în momentul de față, realizat în urma unui parteneriat public-privat între Primăria Milișăuți și firma Test Prima.
Podul mare de pe DN 2H a fost afectat grav de inundațiile de la finele lunii iunie. Unul dintre piloni, ultimul pe direcția dinspre Rădăuți, s-a afundat, pe carosabil a apărut o denivelare îngrijorătoare, iar traficul a fost închis din dimineața zilei de 1 iulie.
Podul a fost construit în anul 1962, iar semne ale degradării sale au început să fie observate de câțiva ani. Precipitațiile care au căzut abundent la final de iunie au pus o presiune foarte mare pe pod, iar structura a cedat.


A început turnarea noului pilon al podului de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți
A început turnarea noului pilon al podului de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți
Ieri se lucra la noul pilon
Ieri se lucra la noul pilon


Recomandări