Dacă 15 octombrie este data cînd, de obicei, începe furnizarea căldurii în casele rădăuțenilor racordate la rețeaua termică a municipiului, anul acesta S.C. Servicii Comunale S.A. a dat drumul “robinetului”, ieri seară, mai precis luni, 17 octombrie.
Contactat telefonic, Nistor Tătar, directorul general de la S.C. Servicii Comunale S.A., firma prestatoare de utilități din municipiu a declarat ieri la prînz : “Vom începe furnizarea energiei termice în municipiu încă din această noapte (n.r. luni 17 octombrie). Vreau să menționez că deocamdată mai sînt în desfășurare unele lucrări la rețeaua de termoficare și în cîteva zone furnizarea căldurii se va face începînd de miercuri sau chiar de la sfîrșitul săptămînii, mă refer aici la zonele arondate punctelor termice 3 și 4, la cîteva blocuri de pe străzile General Iacob Zadik, Stadionului, Bogdan Vodă, Petru Rareș și Hurmuzachi”. Anul acesta, la Rădăuți, prin programul “Suceava-Utilități și mediu la standarde europene”, au fost modernizate șase puncte termice și au fost înlocuite conductele de pe circuitele primar și secundar corespunzătoare acestora, urmînd ca în 2006 să se înlocuiască restul de conducte, să se mai modernizeze trei puncte termice, iar Centrala Termică de Zonă să fie echipată pentru a produce simultan energie electrică și energie termică.