Fotbal

A început Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție unde arbitrajul sucevean este reprezentat de asistentul FIFA Sebastian Gheorghe



Sebastian Gheorghe și-a trecut în CV încă o competiție importantă
Sebastian Gheorghe și-a trecut în CV încă o competiție importantă

Brigada numărul unu din țara noastră pe plan internațional, alcătuită din arădeanul Ovidiu Hațegan, sătmăreanul Octavian Șovre și suceveanul Sebastian Gheorghe, a fost delegată de către FIFA să oficieze la Campionatul Mondial al Cluburilor. Competiția ajunsă la a XVI-a ediție, care se va desfășura în Qatar, a început aseară, cu duelul dintre reprezentanta țării gazdă, Al Sadd, și formația Hienghene Sport, din Noua Caledonie, urmând să se încheie pe data de 21 decembrie. Brigada românească va fi ajutată din camera VAR de către spaniolul Juan Martinez Munuera și de francezul Benoît Millot. Pe lângă arbitrii români, în Qatar vor mai conduce partide încă patru brigăzi, din Algeria, SUA, Chile și Qatar. La Campionatul Mondial al Cluburilor va participa și Răzvan Lucescu, din postura de antrenor principal al proaspetei câștigătoare a Cupei Campionilor Asiei, Al Hilal.
Iată care sunt cele șapte echipe aflate pe tabloul competiției: Al Sadd (Qatar – echipă gazdă), Hienghene Sport (Noua Caledonie, Oceania – câștigătoarea Ligii Campionilor OFC), CF Monterrey (Mexic, CONCACAF – câștigătoarea Ligii Campionilor CONCACAF), Esperance Tunis (Tunisia, CAF – câștigătoarea Ligii Campionilor din Africa), Liverpool FC (Anglia, UEFA – câștigătoarea Ligii Campionilor UEFA), Flamengo Rio de Janeiro (Brazilia, America de Sud – câștigătoarea Cupei Libertadores) și Al Hilal (Arabia Saudită – câștigătoarea Cupei Campionilor Asiei).
Deținătoarea titlului Campionatului Mondial al Cluburilor este Real Madrid, care a trecut în finala din 2018 de Al Ain, scor 4-1.
În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenței, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, și el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistrița și Sportul Studențesc București, iar în anul 2016 a avut șansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franța, cât și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. De asemenea, alături de colegii săi de brigadă, Ovidiu Hațegan și Octavian Șovre, oficiază constant partide din Liga Campionilor, Europa League, precum și din preliminariile Campionatelor Mondiale sau Europene.



Recomandări

Brigada numărul unu din România, din care face parte și Sebi Gheorghe, a ajuns în mijlocul unui scandal imens din cauza arbitrului de rezervă Sebastian Colțescu

Brigada numărul unu din România, din care face parte și Sebi Gheorghe, a ajuns în mijlocul unui scandal imens din cauza arbitrului de rezervă Sebastian Colțescu