De neînțeles

A incendiat un BMW fără nici un motiv

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a dat foc unui BMW fără a avea nici un motiv. Duminică dimineață, la ora 5.45, pompierii Detașamentului de Intervenție din Suceava au fost solicitați să intervină pentru stingerea BMW-ului aflat în proprietatea lui Alin M., în vârstă de 25 de ani, din comuna Ipotești. Imediat după ce focul a fost lichidat, polițiștii din comună au demarat cercetările, încercând să dea de autor. L-au identificat în persoana lui Ciprian R., în vârstă de 26 de ani, localnic, individ care le-a mai făcut probleme oamenilor legii din comună. Tânărul, au stabilit polițiștii, a incendiat mașina fără a-l cunoaște măcar pe proprietar, acționând în acest mod doar pentru că nu se poate controla atunci când consumă alcool. Bărbatul a trecut de câteva ori pe lângă mașină (parcată de câteva zile la marginea drumului deoarece era defectă), și, pe fondul stării de ebrietate avansate în care se afla, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să-i dea foc. Potrivit lucrătorilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, autoturismul a ars în proporție de 80%.

Recomandări

Mașină condusă de un copil de 13 ani, urmărită mai mulți kilometri de polițiști înainte de a fi oprită

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic