Un botoșănean a pus în valoare sloganul „dacă vrei cu adevărat, poți”, cu mențiunea că „bravura” sa ține de tărâmul infracțional.
După ce la începutul săptămânii, Albert Butnariu a furat un camion cu lemne, din fața unei gospodării din Solca, botoșăneanul a mai făcut o ispravă joi noapte, la Rădăuți. În jurul orelor 21.00, după ce servise mai multe rânduri de tării, Butnariu a observat pe o stradă din Rădăuți un automobil marca Dacia parcat, dar și cheile care fuseseră lăsate în contact. Fără să stea pe gânduri, a urcat la volan și a plecat la plimbare prin municipiu. Proprietarul mașinii a sunat la 112 și, după scurt timp, polițiștii au reușit să-l oprească pe plimbăreț. Mai mult, lucrătorii de poliție l-au verificat pe botoșănean cu etiltesterul, care a indicat 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, condiții în care a fost condus la Spitalul Municipal pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, polițiștii au descoperit asupra sa și un radiocasetofon ce fusese furat cu o zi înainte dintr-un autoturism din municipiu.
Potrivit celor afirmate de către agentul Leon Schipor, de la biroul de Investigații Criminale Rădăuți, botoșăneanul este cercetat pentru furt calificat, conducerea unui autoturism fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind suspectat și pentru alte furturi înregistrate în zona Rădăuți.





