A furat o mașină, motivând că a crezut că este abandonată



Un bărbat în vârstă de 49 s-a ales cu dosar penal după ce a furat o mașină, a transportat-o acasă și se pregătea să o vândă la fier vechi.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, la ora 11.40, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un bărbat de 41 de ani din județul Botoșani despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate, parcat pe raza localității.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la sfârșitul lunii august 2019, bărbatul a achiziționat un autoturism vechi pe care l-a parcat pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, în fața imobilului pe care-l deține, urmând să-l transporte în județul Botoșani în vederea recondiționării, iar marți dimineață, în jurul orei 08.30, a constatat lipsa acestuia.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic de 49 de ani, care a recunoscut faptul că, în luna septembrie 2019, a observat autoturismul parcat pe marginea părții carosabile și s-a gândit că este abandonat, fapt pentru care, în cursul zilei de luni, l-a transportat în curtea imobilului unde locuiește, urmând să-l comercializeze la un centru de colectare a deșeurilor de materiale feroase.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, autoturismul fiind recuperat și restituit persoanei vătămate.



Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea