„Turist” în arestul poliției

A furat mii de lei dintr-un un hotel și două pensiuni din Vatra Dornei

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a ajuns în arestul poliției, după ce a furat mii de lei dintr-un hotel și două pensiuni din localitate.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, suspectul, Dumitru Cociorvei, cu antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trei infracțiuni de furt calificat, toate comise în luna februarie a acestui an.
Pe data de 2 februarie, tânărul este acuzat că a intrat în incinta Vilei Camelia și, profitând de neatenția personalului de serviciu, a sustras suma de 375 de lei dintr-o poșetă.
Al doilea furt s-a petrecut în noaptea de 14/15 februarie, din recepția hotelului Carol.
Cociorvei, susțin anchetatorii, a pătruns în unitatea de cazare și, profitând de lipsa recepționerei, a sustras suma de 1.297 de lei din încasări.
Tot pe fondul neatenției personalului, suspectul a furat de două ori în aceeași noapte (18 februarie) din incinta Vilei Class.
La ora 23:00, a furat 1.345 de lei, iar în jurul orei 4:00, un monitor LCD montat pe biroul recepției.
În cursul zilei de joi, Dumitru Cociorvei a fost dus în fața judecătorilor, care au decis arestarea preventivă a tânărului.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu