Individul care a fost victima unei tentative de omor în noaptea de Revelion și care, în fața polițiștilor, și-a dat o identitate falsă, susținând că este din Botoșani, a fugit, în urmă cu două zile, din Spitalul Județean Suceava, fiind prins, câteva ore mai târziu, în județul vecin, pe fâșia verde, în timp ce încerca să ajungă, ilegal, în Ucraina.
Deși, inițial, în timp ce se afla internat la Suceava, a susținut că se numește Ion Orășanu și ar fi din județul Botoșani, polițiștii nu au găsit o astfel de persoană în evidențele naționale. Ulterior, audiat din nou de judiciariștii suceveni, bărbatul a povestit că ar fi de prin Ucraina, însă confirmarea a venit abia joi, după ce respectivul a fost prins de polițiștii botoșăneni în timp ce încerca să treacă fraudulos frontiera.
În cele din urmă, “Ion Orășanu” a fost identificat în persoana lui Vitalie Orășanu, cetățean ucrainean.
A început anul în spital
La primele ore ale lui 2010, Vitalie Orășanu a ajuns la Spitalul Județean Suceava, după ce-a fost înjunghiat de trei ori, în piept, de unul dintre colegii de muncă, Ioan Florin Alexa, de 26 de ani, din județul Botoșani.
Cei doi lucrau ca muncitori zilieri la Gura Humorului, la o fermă de creștere a porcilor și, împreună cu încă un coleg de muncă, au rămas să facă Revelionul în camera în care erau cazați la fermă.
Pe fondul consumului exagerat de alcool, între victimă și autor a avut loc un conflict spontan, în urma căruia Orășanu a ajuns la spital cu trei plăgi înjunghiate.
Anchetatorii au stabilit, ținând cont și de concluziile medicilor, că e vorba de o tentativă de omor, însă agresorul, Alexa, a declarat că a fost autoapărare, fiind nevoit să folosească cuțitul pentru a se apăra de colegul său, Orășanu, care a spart biroul șefului lor, încăpere aflată în aceeași clădire, și intenționa să fure două arme de vânătoare.
Cercetările sunt continuate de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au petrecut faptele.