Zicerea îi aparține lui Cristi Borcea, după înfrângerea din Olanda. Această bijuterie lingvistică, alăturată intenției de jignire a lui Mitică de către Lupescu prin vocabula “anagramat”, ne face să ne dorim ziua limbii române în fiecare zi. De amorul artei, într-o engleză neaoș-prezidențială, anagrama lui Mitică mi-a revelat un tandru “taci mi”! Poate că știe el, Lupescu, ce știe, dar anagrama asta e bumerang curat dacă o exersează pe propriul nume. Până aici, decât licențioși, mai bine silențioși…
Dar să ne întoarcem la Borcea și durerile lui. Fotbalul și suporterii. Cu fotbalul ne-a lămurit dintr-o frază, însă cu suporterii nu e deloc convingător. Nici el, nici colegul Turcu. Păi dacă, după ce au împământenit tradiția cu celebrarea rugului din peluza de pe Ghencea, peste un an nu vor celebra cu galeria și evenimentele de la Nijmegen, n-ar putea fi bănuiți de inconsecvență?! Adică faptele astea mărețe de arme se pretează numai la rivalii autohtoni, în rest trebuie să fie băieți-salon?!
Cam la fel de histrionică mi se pare și atitudinea unor ziariști de opinie. Asistăm la o ciudată separare a puterilor în ciorba internă a redacțiilor. Pe de o parte, editorialiștii țin sus ștacheta moralității în orice problemă, pe de alta – eșalonul secund pompează în scandaluri, le alimentează, “bagă în ele”, după cum se spune în jargonul de breaslă. De fapt, cineva a ridicat perdeaua la un moment dat și a recunoscut că a tot încercat să facă un ziar serios, dar n-a avut succes. Corect, există succese si succesuri, așa că s-a trecut la planul be. Așa că de atunci, dacă uneori faptele nu stau așa cum le prezintă ei, cu atât mai rău pentru fapte!