În cursul zilei de luni a fost semnat la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților Contractul Privind Achiziția de Servicii de Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Restaurare a clădirii monument istoric Cazinoul Băilor din Vatra Dornei. Beneficiarul acestor lucrări este Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cel care a depus proiectul de accesare a unor fonduri europene pentru reabilitarea monumentului istoric. Lucrările vor fi realizate de Asocierea SC Iașicon SA-SC Polarh Design SRL, lider de asociere fiind SC Iașicon SA. Valoarea contractului semnat luni, 14 mai, este de 16.571.091,04 lei.
Termenul fixat în urma contractului încheiat este de 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic, iar lucrările efective de restaurare trebuie finalizate într-un termen de 38 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor este realizată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. La finalizarea lucrărilor de restaurare și conservare, Cazinoul Băilor din Vatra Dornei va deveni muzeu.
O dorință veche, devenită realitate prin realizarea proiectului cu fonduri europene
Speranța reabilitării unei clădiri emblemă a Bucovinei – Cazinoul Băilor din Vatra Dornei – a redevenit de actualitate vara trecută, după ce Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin intermediul Fundației Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a depus un proiect pentru reabilitarea prețiosului monument istoric. Având în vedere starea de degradare în care se afla cazinoul de o bună bucată de timp, prioritatea principală a acestui proiect era salvarea acestui monument și apoi restaurarea, amenajarea funcțională și punerea lui în valoare.
Proiectul de reabilitare ce poartă numele ”Consolidarea și restaurarea clădirii monument «Cazinoul Băilor» din Vatra Dornei, cu schimbarea destinației în Centrul Muzeal «Cazinoul Băilor»” va fi finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 5, privind conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Proiectul a fost depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în luna august a anului trecut, în prezența Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen.
Clădirea cu o istorie de peste 100 de ani va fi dotată conform noii ei utilizări, de centru muzeal-cultural
Clădirea fostului cazinou din Vatra Dornei a fost construită după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Lucrările au durat doi ani, între 1896 și 1898, fiind inaugurat oficial pe 10 iulie 1899.
La acea vreme rivaliza cu cazinourile din Viena sau Paris și aduna sub imensele sale candelabre din sticlă de Murano întreaga lume bună a perioadei. Strălucirea acelor ani a început să se piardă după Primul Război Mondial, clădirea având nevoie de reparații în perioada anilor interbelici. În timpul anilor de comunism ea a avut funcția de club muncitoresc și cantină pentru clasa muncitoare și fotbaliști, sub denumirea de Pavilionul Central din Vatra Dornei. În anul 1988 clădirea a fost dezafectată din cauza stării fizice proaste, fiind aprobat un plan de reabilitare a ei, lucrările fiind începute și nefinalizate în urma schimbărilor din decembrie 1989. După unele încercări de reabilitare făcute la finalul anilor 1990, clădirea a intrat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, apărând ideea unui proiect de reabilitare și transformare a clădirii în muzeu.
Centrul Muzeal va găzdui în cele 4 săli de expoziție obiecte din colecția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar în sala mare vor fi organizate expoziții temporare, cu obiecte provenind din alte colecții muzeale sau din colecții particulare. S-au luat astfel în considerare facilitarea intrării vizitatorilor în circuitul de vizitare, achiziția de echipamente moderne de informare și de expunere, instalație de sonorizare și de traducere simultană, necesare în cadrul unor conferințe internaționale. În demisolul clădirii s-a propus înființarea unei videoarhive dotate cu aparatură computerizată pentru accesare și vizionare a documentelor de patrimoniu. Clădirea va fi dotată cu o instalație de iluminat muzeistic, cu spoturi și iluminat exterior, pentru punerea în valoare a fațadelor.




