Un individ în vârstă de numai 23 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști după o urmărire aproape ca-n filme. Sâmbătă seară, în jurul orei 21.45, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au încercat să oprească în trafic, pe drumul județean 176, un autovehicul marca Opel Corsa, care circula dinspre Vatra Moldoviței spre satul Argel.
Șoferul a ignorat semnalele oamenilor legii și a mărit viteza, încercând să scape cu fuga. După o urmărire de aproximativ un kilometru, șoferul a oprit mașina și a fugit pe un fânaț. Polițiștii au plecat și ei în urmărirea fugarului și după aproximativ 700 de metri au reușit să-l pună la pământ și să-l imobilizeze.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că este vorba de Gavril Mortogan, de 23 de ani, din Moldovița, care nu avea permis de conducere. În plus, după ce a fost testat cu aparatul alcooltest s-a constatat un rezultat de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Iar surprizele nu s-au oprit aici, mai exact autoturismul avea aplicate plăcuțele de înmatriculare ale unui autovehicul marca Audi 80, radiat din circulație în cursul anului 2017, iar cu ocazia verificării în aceeași bază de date a seriei de șasiu identificată pe caroseria autovehiculului în cauză s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind înmatriculat.
Șoferul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducere a unui vehicul fără permis”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Culpă
A fost prins într-un fânaț după ce a fugit din mașina pe care o conducea băut și fără permis
