A fost lansat „Acceleratorul de idei”: 10.000 de euro pentru o idee!

„Acceleratorul de idei” este un apel la idei și imaginație, destinat proiectelor transdisciplinare și transorganizaționale care propun noi perspective și moduri de acțiune, cu impact pe termen lung, pentru viitorul Bucureștiului și al regiunii, scrie Mediafax. „Acceleratorul” este dedicat inclusiv artiștilor care nu fac parte dintr-o organizație, asociație, fundație etc. Echipa „Acceleratorului de idei” este interesată de concepte care au ca punct de plecare memoria vie, fragmentările, periferiile și, în genere, particularitățile invizibile ale orașului București. Prin intermediul „Acceleratorului” vor fi urmărite idei care pot fi implementate sub o formă pilot în intervalul iunie-septembrie 2016, dar care prezintă și potențial de dezvoltare pe termen lung, pentru procesul de transformare al Bucureștiului în capitală europeană a culturii în 2021.

Recomandări

Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional

„Ce a fost aici înaintea mea?”, o cronologie a evenimentelor petrecute la Gura Humorului, adunate într-un volum lansat la Forumul German

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României