Lucrările de modernizare a drumului județean Vatra Dornei-Panaci, în lungime de 22 de kilometri, au fost inaugurate vineri de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, alături de care s-au aflat prefectul Sorin Arcadie Popescu, deputatul PDL Dumitru Pardău, reprezentanți ai constructorilor, ai administrațiilor locale din zonă și consilieri județeni democrat- liberali. Investiția a fost realizată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional, de către consorțiul format din societățile Conbucovina, Cominco și Eurostrade și a costat 38,7 milioane de lei fără TVA. De-a lungul drumului au fost construite 47 de podețe, 200 de metri liniari de drenuri, 7.500 de metri de șanțuri dalate și 100 de metri de ziduri de apărare. Președintele Consiliului Județean a apreciat importanța investiției arătând că aceasta reprezintă „o lucrare strategică, o nouă deschidere a județului Suceava către Ardeal”.
El a făcut un apel la primarii din localitățile prin care trece drumul modernizat să ia măsuri pentru ca gardurile și fațadele caselor aflate în zona arterei de circulației să arate frumos. „Fac apel la primari să ia măsuri pentru a reabilita fațadele caselor și gardurile de la marginea drumului, iar acolo unde trebuie refăcute gardurile și familiile respective nu au posibilități să le ajute cu lemn pentru că primăriile au păduri în proprietate. Locuințele care sunt la drum trebuie să arate frumos având în vedere faptul că zona este una de maximă importanță turistică”, a declarat Flutur.
Investiție
A fost inaugurat drumul județean Vatra Dornei-Panaci, modernizat cu fonduri europene
