Ipoteză halucinantă

A fost Gică Popescu turnător la Securitate?

Gică Popescu, pus într-o lumină defavorabilă
Gică Popescu, pus într-o lumină defavorabilă

Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, luni, într-o conferință de presă, că se gândește foarte serios să candideze din nou la președinția FRF după articolele apărute despre colaborarea cu securitatea apărute azi în presă, pe care le consideră neadevărate.
„Niciun articol nu a fost adevărat … Mă face să cred că această mare minciună apărută în mai multe ziare este livrată de cineva. Voi încerca în perioada următoare să aflu. În ultimele două luni de zile am lăsat să se întrevadă intenția de a candida la funcția de președinte al FRF. Este o coincidență ca imediat să apară această chestiune foarte urâtă… Nu vreau să las să se înțeleagă că Federația este în spate, dar ceea ce s-a întâmplat azi mă face să mă gândesc foarte foarte serios să candidez din nou. Am conștiința foarte împăcată. Voi cere dosarul zilele următoare”, a declarat Popescu în cadrul conferinței.
Refuză să creadă că e mâna lui Mircea Sandu
Gheorghe Popescu a afirmat că a mai trăit o asemenea dezamăgire doar la meciul cu Suedia din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1994. „O stare ca asta, mâhnire și supărare enormă, nu am mai avut din 1994 de la meciul cu Suedia. Nu mă gândesc că în spatele acestor articole ar fi Mircea Sandu, nu mă gândesc la nimeni, dar eu nu cred în coincidențe, sunt mult prea mari. Am conștiința împăcată și voi încerca să obțin o hotărâre judecătorească prin care să se demonstreze că nu am fost colaborator”, a subliniat Popescu.
Îi e rușine de Săndoi
Fostul internațional a precizat că îi este rușine să se întâlnească cu antrenorul echipei naționale de tineret, Emil Săndoi, alături de care a evoluat la Universitatea Craiova. „Eu prin colaborator al Securității înțeleg că e vorba de cineva care a turnat. Acum mi-e rușine să dau ochii cu Emil Săndoi, e groaznic, e oribil, pentru că sunt prieten cu el. Pot să știu eu ce crede el acum? Să-i dau telefon lui Emil înseamnă să mă scuz, iar cine se scuză, se acuză”, a adăugat Popescu.
Popescu a declarat că nu ar fi la fel de supărat dacă ar afla că apropiații săi l-au „turnat” la Securitate. „Am muncit enorm la imaginea mea. Chiar dacă voi reuși să demonstrez contrariu, e dureros, dar răul s-a făcut, am apărut pe prima pagină a ziarelor. Au fost lucruri mult mai urâte și nu au fost atât de mediatizate. Am un brand puternic, dacă s-a făcut atâta tam-tam pe o chestie atât de urâtă. Durerea nu ar fi la fel de mare dacă aș afla că o persoană apropiată m-a turnat. Răul s-a produs”, a completat Popescu.
Ce ar fi făcut Popescu
Cotidianul Adevărul a notat, în ediția de luni, că Gheorghe Popescu a dat informări despre colegii săi în perioada 1986-1989, el figurând în dosarul privind activitatea sa de informator al Securității cu numele conspirativ de „Petrescu”. „De-a lungul unei perioade de aproximativ trei ani, «numitul Popescu Gheorghe» a scris nouă rapoarte informative, printre cei vizați fiind fostul fotbalist și actualul antrenor Emil Săndoi, dar și fostul antrenor al «Craiovei Maxima», Constantin Oțet”, a precizat Adevărul, despre rapoartele fotbalistului, alias „colonelul Petrescu”.
Potrivit sursei citate, conform documentelor de la CNSAS, în perioada martie 1986 – august 1989, Gheorghe Popescu ar fi furnizat Securității nouă note informative scrise. Persoanele vizate de Gică Popescu și data la care ar fi fost făcute informările sunt: Vasile Mănăilă – 16.03.1986, Emil Săndoi – 21.05.1986, Constantin Teașcă – 03.09.1986, Aurelian Țicu – 16.10.1986, Constantin Oțet – 03.02.1987, Stare de spirit echipa Craiova – 14.05.1987, Aurelian Țicu – 07.06.1987, Stare de spirit echipa Craiova – 26.09.1988, Turneu Turcia – 25.08.1989.

Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Invidia la români (2)

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor