Spectaculoasele inele ale lui Saturn sunt compuse mai ales din apă înghețată, potrivit unui studiu coordonat de NASA și publicat în revista Science. Studiul este rodul colaborării dintre NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Italiană (ASI) și s-a bazat pe datele transmise de sonda Cassini, informează descopera.ro.
Grație acestor informații a fost posibilă reconstruirea pentru prima dată a structurii, compoziției, evoluției și dinamicii inelelor lui Saturn. A reieșit, de exemplu, că particulele inelelor principale (numite A și B) sunt alcătuite în proporție de 90%-95% din apă înghețată, în vreme ce particulele inelului C și al Diviziunii Cassini sunt contaminate cel mai probabil de carbon și silicați de origine meteoritică.