Normalitate

A fost deschisă prima toaletă a șoselei de centură a Sucevei

Șoseaua de centură a Sucevei are prima toaletă deschisă, pe tronsonul care asigură ieșirea spre E 85-Pătrăuți.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași – prin Secția de Drumuri Naționale Suceava, a anunțat că toaleta a devenit funcțională după ce s-au realizat racordurile la generator apă rece, apă caldă, iluminat sistem de barbotare și filtre ape reziduale. În parcarea din apropiere au fost montate pubele mari, suplimentar față de cele care erau, pentru a mări capacitatea de stocare a gunoiului. Construcția toaletei a fost realizată de mai multă vreme, de către constructorul șoselei, dar problema racordării la utilități nu s-a dovedit o chestiune tocmai simplă.
A doua toaletă, cea de pe zona de ieșire spre Fălticeni, de asemenea ridicată, este prinsă în lista de investiții privind racordarea la utilități, însă nu există încă o certitudine cu privire la alocarea de fonduri.

A fost deschisă prima toaletă a șoselei de centură a Sucevei
A fost deschisă prima toaletă a șoselei de centură a Sucevei
A fost deschisă prima toaletă a șoselei de centură a Sucevei
A fost deschisă prima toaletă a șoselei de centură a Sucevei

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

O producție de peste 300 de kilograme de brânză de la o stână din munții Broștenilor a fost salvată cu un elicopter SMURD Black Hawk