Elevii claselor a IX-a F și a XI-a E, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, coordonați de prof. dr. Liliana Rădulescu și prof. dr. Marius Iacob, au susținut marți, 18 decembrie, un spectacol caritabil. Sceneta „A fost cândva Crăciunul” a stârnit ropote de aplauze, iar colindele și piesele interpretate de corul colegiului au fost bine primite de către spectatori.
În amfiteatrul liceului au fost prezenți părinți, profesori, dar și elevi. Fiecare a contribuit cu o sumă de bani care va fi donată pentru tratamentul fetiței jandarmeriței care și-a pierdut viața în cumplitul accident petrecut luna trecută pe o trecere de pietoni din Suceava. Pentru recuperarea copilului de nici doi ani este nevoie de un tratament costisitor, iar suma strânsă cu ocazia spectacolului poate o va ajuta pe micuță să spună că „a fost cândva Crăciunul”.