Din bucata mea de pâine n-am hrănit un om și-un câine, dar m-aș mai duce încă o dată la finală și mâine! Chiar dacă favorita mea, Bilbao, a fost ca șampania răsuflată, nu regret că am fost acolo. S-a văzut după numărul de chifle că bascii au avut un trac nefiresc, scuzabil doar parțial prin specificul jocului cu trofeul pe masă. Față de meciurile cu United, când neavând ce pierde, zburdau, acum au fost mistuiți de miză. E drept, prea repede a venit și deschiderea de scor, dacă apucau să intre puțin în meci și să capete încredere puteam avea un scor mult mai echilibrat. Până la urmă, mai mare a fost regretul că Bilbao n-a reușit măcar să marcheze decât că a pierdut finala. La gol înscris m-aș fi bucurat mai mult pentru vecinii din peluză, absolut admirabili și la 0-0 și la 0-3, ba chiar și când madrilenii își primeau medaliile. Și reciproca e valabilă. Vă spun, organizarea a fost bună și pentru că ne-au ajutat ei, suporterii.
Golurile au fost splendide, cele ale lui Falcao chiar sub ochii mei. La primul a fost ireal de șmecher, s-a întors sugerându-i lui Amorebieta că este blocat și renunță la finalizare, acesta nu a mai strâns cât trebuia și a urmat acel șut ca un lung de linie liftat al lui Nadal. Al doilea, deși extraordinar și el ca abilitate în zona fierbinte a careului mic, din păcate a fost provocat de o greșeală directă a aceluiași Amorebieta. Care, ca totul să fie complet, l-a atacat decisiv pe Diego la al treilea gol, ratând deposedarea, în loc să-l aștepte și să încerce eventual să blocheze șutul. Între aceste reușite ale madrilenilor, singurul care s-a distins într-adevăr de la Bilbao a fost Muniain. Are viitor acest băiat, poate începe chiar la turneul Euro. În schimb, Llorente a fost o uriașă dezamăgire. N-a legat nimic, a controlat inestetic și a lovit defectuos. În rest, a jucat perfect.
Pentru că nu a fost arătată la tv, merită să vă povestesc faza cu invadarea terenului… Primul oltean o zbughește printre stewarzi și trei dintre aceștia pornesc în urmărirea lui. De breșa creată profită imediat al doilea oltean, dar pe acesta nu-l mai urmărește nimeni, astfel încât părea că el îi fugărește pe paznici! Dar partea amuzantă abia urmează. Unul dintre stewarzi, ceva mai rotunjor, nu ține pasul cu ceilalți și rămâne în urmă, iar olteanul ăsta, ultimul, ajunge să îl depășească!! Ca în desene animate, grasul nu realizează în primul moment că ăla era un intrus, abia apoi accelerează și el cât îi dă voie fizicul, noroc că se termină terenul și protestatarii se lasă imobilizați. Deși se puteau întinde lejer la o leapșă. Și fraierul ăla de arbitru, să nu oprească el meciul?!
