Sprijin

A fost adoptată legea deputatului Șoldan pentru dublarea alocației de hrană pentru bolnavii din spitale

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan

Pacienții din spitale vor beneficia de o alocație de hrană mai mare după ce un proiect de lege inițiat de deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a fost adoptat miercuri în Camera Deputaților. Gheorghe Șoldan a spus că aceasta este prima sa propunere de lege, pe care a inițiat-o anul trecut împreună cu alți doi deputați PSD, Bogdan-Gruia Ivan și Vasile-Daniel Suciu. Șoldan a precizat că legea a fost inițiată pentru dublarea normei de hrană în spitalele din România, iar după adoptarea de către Camera Deputaților ca for decizional, va fi trimisă la promulgare.
Deputatul PSD de Suceava a declarat că legea prevede un minim de 22 de lei/zi de spitalizare pentru hrana pacienților, iar această sumă va fi actualizată anual cu rata inflației. Cheltuielile aferente alocației de hrană în unitățile sanitare publice se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. „Sunt foarte bucuros că reușim, astăzi, să dăm o veste bună și speranță pacienților din România. O masă decentă pentru un bolnav înseamnă șanse mai bune de vindecare, dar mai ales înseamnă din partea autorităților respect, demnitate și asigurarea unui drept fundamental. Păcat că a durat un an întreg toată procedura legislativă”, a afirmat Gheorghe Șoldan. El a arătat că USR, care a avut un ministru al Sănătății, a ignorat acest proiect. „Practic, a ignorat foamea din spitale. A trebuit să vină PSD la guvernare, să punem pe ordinea de zi proiectele care vizează în primul rând oamenii care depind de bunăvoința statului”, a subliniat Șoldan. El a ținut să le mulțumească colegilor din PSD și tuturor parlamentarilor care au votat această lege, cu gândul la oameni, și nu la competiții electorale.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, anunță că protecția și siguranța persoanelor vulnerabile vor fi prioritățile sale pentru noua sesiune parlamentară

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș