Violare de domiciliu

A forțat ușa unei magazii și s-a culcat în interior

Un bărbat care nu a mai putut ajunge acasă a forțat în timpul nopții ușa unei magazii dintr-o gospodărie și s-a culcat în interior. El a fost descoperit de proprietară, care speriată a anunțat poliția.
Incidentul s-a petrecut într-o gospodărie aparținând unei femeie de 82 de ani, din municipiul Fălticeni, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. În jurul orei 04.20, polițiștii au fost sesizați de proprietară despre faptul că cineva i-a pătruns în gospodărie.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat în interiorul unei magazii, dormind, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Suceava. Luat ca din oală, individul le-a povestit polițiștilor că în cursul zilei de sâmbătă venise la Fălticeni, unde a zăbovit până la o oră târzie din noapte. Întrucât nu a găsit nici un mijloc de transport spre Suceava la acea oră, în jurul orei 01.00 a pătruns în curtea femeii, a găsit o ușă deschisă la una dintre magazii și s-a culcat în interior. În urma audierilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 38 de ani a săvârșit o infracțiune de violare de domiciliu și vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său.

Recomandări

Un incendiu de la un burlan supraîncălzit a făcut pagube mari pe o proprietate cu două case și anexe, toate corp comun

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț