Un sucevean eliberat din penitenciar, după ce a obținut o suspendare pe trei luni a pedepsei cu închisoarea, pe motiv că ar fi bolnav și trebuie operat, riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor, mai repede decât ar fi trebuit, după ce în numai două luni a comis mai multe furturi pe raza municipiului Suceava.
Ultimul dintre acestea s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 2:00, atunci când o patrulă a poliției comunitare l-a prins în flagrant pe Grigoraș Ioan, în vârstă de 46 de ani, în timp ce încerca să fure două sticle cu vodcă dintr-un magazin.
Polițiștii comunitari aveau să constate că Ioan Grigoraș a intrat în magazin printr-o gaură din tavan, gaură făcută tot de el, cu o rangă.
Potrivit judiciariștilor, Grigoraș nu este la prima faptă comisă de la eliberarea din penitenciar pe motiv de boală.
Chiar la câteva zile după ce-a fost lăsat în libertate, bărbatul, susțin oamenii legii, a furat dintr-o cameră a hotelului Bucovina, cameră în care era cazat un turist japonez, o geantă în care se aflau un laptop, un aparat de fotografiat, o cameră video, un pașaport, precum și câteva sute de euro.
Două nopți mai târziu, același individ a rupt gratiile și a spart geamul de la bucătărie al unui apartament și a furat mai multe bunuri (haine, încălțăminte, lenjerii de pat etc.), valoarea prejudiciului fiind de circa 2000 de lei.
Ieri după-amiază, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava intenționau să-l ducă pe Ioan Grigoraș în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.





