Marfă de contrabandă

A făcut cumpărături de 15.000 de lei, însă poliția i-a confiscat tot



Un tânăr din municipiul Bacău care a cumpărat marfă în valoare de 15.000 de lei de la Suceava a plecat acasă cu mâna goală, după ce poliția l-a oprit în trafic și i-a confiscat tot.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 2:40, o patrulă mixtă poliție -jandarmi din cadrul Poliției comunale Șcheia a oprit pe raza localității, pe DN 17, un autoturism la volanul căruia se afla Ștefan M., în vârstă de 33 de ani.
În mașina acestuia, oamenii legii au găsit mai multe bunuri pentru care băcăuanul nu avea documente de proveniență, mărfurile fiind toate de producție ucraineană.
Polițiștii au scos din mașina lui Ștefan M. zece saci a câte zece kilograme cu faină grisată, doi saci a câte 50 kilograme de zahăr, 24 de cutii cu pastă de dinți; trei saci a câte 15 kilograme fiecare cu detergent de rufe, șase recipiente din plastic a câte cinci litri fiecare cu ulei de floarea soarelui și patru recipiente de plastic a câte doi litri cu ulei de floarea soarelui.
“În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto și totodată la confiscarea mărfurilor transportate, conform prevederilor Legii nr.12/1990R, valoarea aproximativă a bunurilor confiscate fiind de aproximativ 15.000 lei”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.