La liceu

A doua șansă de admitere la liceu pentru candidații rămași pe dinafară



Pe 7 septembrie se desfășoară repartizarea absolvenților
Pe 7 septembrie se desfășoară repartizarea absolvenților

Absolvenții ciclului gimnazial care nu au prins un loc la liceu după prima repartizare computerizată din acest an au o nouă șansă de a fi admiși în învățământul liceal, în cea de-a doua etapă de admitere.
Aceștia pot opta doar pentru locurile rămase libere în urma admiterii din vară, liceele din județ dispunând de 366 de locuri neocupate în prima etapă.
Admiterea din toamnă este destinată elevilor care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care au fost admiși, dar nu s-au înscris la liceu în perioada prevăzută de metodologie, sau care au avut corigențe și nu au putut susține evaluarea națională.
Potrivit calendarului, între3 și 6 septembrie 2018 se primesc cererile de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care se încadrează în condițiile menționate.
De asemenea, pe 3 septembrie 2018 este programată înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, iar pe 4 și 5 septembrie se desfășoară aceste probe.
Pe 7 septembrie se desfășoară repartizarea absolvențilorîn ordinea descrescătoare a mediei de admitere sau a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (pentru cei fără evaluare națională).
Elevii care s-au aflat în situație de corigență vor fi admiși la liceu fără nota de la evaluarea națională, de la finele clasei a VIII-a. Având în vedere că acest examen se organizează într-o singură sesiune, înainte de susținerea corigențelor, practic, elevii nu au mai avut cum să susțină probele.
Chiar și așa, bobocii fără examenul de „capacitate” nu au obligativitatea de a susține probele pe parcursul anilor de liceu, primul lor examen important din viața lor urmând să fie cel de bacalaureat.
Pentru că au rămas cu zeci de locuri neocupate, liceele mai slab cotate din județ sunt dispuse să-i primească pe acești elevi pentru a-și completa planul de școlarizare și mai ales pentru că legea le permite.
Absolvenții de gimnaziu care-și încercă norocul la cea de-a doua etapă admitere la liceu au la dispoziție locuri libere suficiente pentru specializări și domenii care nu și-augăsit candidați în cadrul primei etape de repartizare în clasa a IX-a.
Locuri neocupate sunt la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, Colegiul Silvic Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, CT ”Lațcu Vodă” Siret, CT „Petru Mușat” Suceava, CT „Samuil Isopescu” Suceava, CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic Vicovu de Sus, Liceul Tehnologic Dumbrăveni, Liceul Tehnologic Broșteni, Liceul Tehnologic Pârteștii de Jos, Liceul Tehnologic Solca, Liceul Tehnologic Moldovița, Liceul Tehnologic Cajvana, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei. Lista lor completă poate fi consultată pe pagina electronică a Inspectoratului Școlar Suceava, la secțiunea Admitere.
Șanse și pentru un loc la profesională
Absolvenții de gimnaziu care vor să învețe o meserie se pot înscrie în continuare în învățământul profesional. Sesiunea de toamnă a admiterii începe în septembrie, iar elevii interesați se pot înscrie în clasele de învățământ profesional unde au rămas locuri libere după prima etapă.
La nivelul județului, 816 locuri vor fi scoase la bătaie în etapa a doua de admitere în învățământul profesional.
Pe 5 septembrie este programată înscrierea elevilor la unitățile școlare unde există locuri libere, pe 6 septembrie se desfășoară probele suplimentare (dacă numărul elevilor înscriși depășește numărul locurilor libere), iar pe 7 septembrie are loc repartizarea de către comisia de admitere județeană a elevilor care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapele anterioare.
Locurile libere în fiecare liceu, pe fiecare specializare în parte, pot fi consultate pe pagina Inspectoratului Școlar Județean Suceava – www.isj.sv.ro.



Recomandări

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș
Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș