Fluidizare rutieră

A doua rută ocolitoare a Sucevei va costa până în 10 milioane de euro

La scurt timp după aprobarea de către Guvern a finanțării de 67 de milioane de euro pentru realizarea unei rute ocolitoare a Sucevei, pe traseul Moara, Sf. Ilie, Șcheia, înspre Pătrăuți, deja se fac demersurile necesare pentru obținerea fondurilor necesare pentru a doua rută ocolitoare, înspre Botoșani.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că noua variantă ocolitoare a municipiului reședință de județ va avea aproape aceeași lungime ca și cea finanțată de Ministerul Transporturilor, numai că va costa cu mult mai puțin și va fi realizată în co-finanțare, cu fonduri de la buget și fonduri europene.
Deși studiul de fezabilitate pentru a doua rută ocolitoare nu a fost încă întocmit, abia fiind ținută licitația de încredințare a lucrării unei firme, primarul Ion Lungu consideră că realizarea acesteia va costa maxim 10 milioane de euro.
Unul din motivele pentru care cea de a doua variantă ocolitoare, de pe ruta Bosanci – Ipotești – Salcea, înspre Botoșani și Dorohoi, va costa cu mult mai puțin decât prima, este faptul că traseul acesteia va respecta foarte mult actualele rute județene și comunale, încât nu vor fi multe cazuri de expropiere și nici nu vor fi necesare lucrări speciale, precum viaductele de la ruta finanțată de Ministerul Transporturilor.
Ambele rute ocolitoare vor contribui foarte mult la fluidizarea circulației rutiere atât pe teritoriul municipiului reședință de județ, cât și la nivelul întregului județ.

Recomandări

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an