Previziuni

A doua campanie de vaccinare a fetițelor riscă să se transforme într-un alt eșec

Rateul campaniei de vaccinare din 2008, cauzat de proasta informare a părinților Foto: MEDIAFAX
Rateul campaniei de vaccinare din 2008, cauzat de proasta informare a părinților Foto: MEDIAFAX

Campania de informare pentru prevenirea prin vaccinare a cancerului de col uterin, lansată de Ministerul Sănătății în luna iunie, riscă să se transforme într-un alt fiasco, cred medicii de familie suceveni, care spun că noua strategie a Ministerului Sănătății, ce pornește de la deficiențele programului din 2008 – informație insuficientă sau neadecvată – nu este cu mult diferită de cea anterioară.
Doctorii apreciază că acțiunea de instruire a cadrelor medicale este anemică, iar timpul scurt care a mai rămas nu permite discuții pe larg cu profesorii și organizarea de întâlniri în școli cu părinții, pentru a le asigura acestora cât mai multe informații corecte și complete, care să-i ajute să decidă în ceea ce privește protejarea sănătății copilelor.
În 2009, strategie greșit concepută și ineficient pusă în practică
„Suntem într-o stare de pasivitate care nu rimează cu scopul acțiunii. Suntem la finele lunii august, iar Direcția de Sănătate Publică a comunicat că nu a primit nici un fel de instrucțiuni de la București. Medicii de familie, dar numai cei din rural, au fost chemați până acum la o singură ședință, în cadrul căreia li s-au împărțit câteva broșuri, și alea insuficiente. În școli nu s-a făcut nimic, iar îndată începe noul an școlar. Nu văd în ce măsură ar putea să se organizeze medicii școlari pentru a discuta cu părinții. Îi vor pune, din nou, să semneze în necunoștință de cauză”, afirmă dr. Irina Badrajan, secretarul Asociației Medicilor de Medicină Generală.
Medicul este de părere că tehnica door-to-door pentru campania de informare privind vaccinarea anti HPV (virusul responsabil de apariția cancerului de col uterin), adoptată de Ion Bazac, și care presupune ca specialiștii să se adreseze direct părinților, trebuia cât de cât popularizată în rândul populației, prin canalele media, astfel încât oamenii să știe că aceasta există și să aibă când să se informeze și singuri.
Rateul campaniei din 2008, cauzat de proasta informare a părinților
Irina Badrajan estimează că, în lipsa unei informări corecte și la timp, părinții vor respinge pentru a doua oară vaccinul, iar scopul medical al acțiunii va fi compromis, subliniind că rezultatul va fi dezastruos și din punct de vedere financiar, în condițiile în care dozele cu ser sunt valabile doar până în 2011.
Ea preconizează din octombrie un adevărat haos, și asta întrucât vaccinarea anti HPV se va suprapune cu cea pentru gripa sezonieră și gripa nouă (porcină).
„Va fi un volum imens de muncă, ca să nu mai vorbim de faptul că între administrarea celor trei vaccinuri trebuie lăsat să treacă un anumit interval”, punctează secretarul Asociației Medicilor de Medicină Generală.
Proasta informare a populației și dinamica acesteia sunt principalele motive pentru care campania de vaccinare din 2008 nu a prins la suceveni. Programul viza imunizarea fetițelor de 11 ani, dar din cele 4.430 de copile, doar 49 au primit serul cu acordul părinților.
Spre deosebire de campania precedentă, când au fost vizate elevele de clasa a IV-a, actualul proiect privește fetele din anii VI și VII de studiu din învățământul preuniversitar, respectiv 12 – 14 ani.
Vaccinarea, singura metodă de prevenire a cancerului de col uterin
Cancerul de col uterin se situează pe locul doi ca frecvență în lume în rândul femeilor și ocupă locul trei ca mortalitate prin cancer la femei după cancerul de sân și cel pulmonar. În Europa, la fiecare 18 minute o femeie moare din această cauză. Anual se depistează aproximativ 500.000 de cazuri noi de cancer de col uterin, din care 30% la femei cu vârste cuprinse între 15 și 44 ani.
În România se înregistrează cea mai ridicată mortalitate prin cancer de col uterin din Europa, anual fiind depistate 3.000 de cazuri noi. Numărul pacientelor diagnosticate și rămase în evidență din anul anterior atinge cifra de 40.000.
Prevenirea cancerului de col uterin se poate face numai prin vaccinare. Imunizarea completă constă în trei doze de vaccin administrate la anumite intervale. Cea mai frecventă reacție adversă post vaccinare a fost durerea la locul administrării, alte efecte nedorite precum durerile de cap, greața, vărsăturile, durerile musculare, fiind semnalate mai rar.

Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei