Campania de vaccinare a fetițelor împotriva virusului responsabil de apariția cancerului de col uterin s-a transformat într-un nou fiasco la Suceava, unde serul a ajuns cu întârziere în școli, iar mulți dintre părinți nu și-au dat nici de această dată acordul pentru imunizare.
Campania de vaccinare a elevelor din clasele a VI-a și a VII-a nu a debutat în data de 23 noiembrie, cu prima etapă, așa cum era programat, deoarece Direcția de Sănătate Publică (DSP) nu intrase încă în posesia serului. Dozele de vaccin au fost transmise de la București de-abia pe data de 25, iar majoritatea școlilor nu au avut când să se organizeze și să înceapă inocularea serului din cauza minivacanței impuse de concediul forțat al cadrelor didactice și de ziua națională.
Strategie greșit concepută și ineficient pusă în practică
Prima etapă de imunizare, în cadrul căreia elevele ar fi urmat să primească prima doză de vaccin, ar fi trebuit să se încheie ieri, 30 noiembrie, însă în majoritatea unităților de învățământ nici nu a început. În cele câteva școli care au reușit totuși să se pregătească pentru vaccinare, serul a fost respins de mulți dintre părinți, aceștia refuzând pentru a doua oară imunizarea, din același motiv ca și prima dată, și anume lipsa de informare.
„Încă nu am o situație exactă, dar semnalele nu sunt bune. Unele școli au început deja vaccinarea, altele încep miercuri (n.r. – mâine), dar cert este că până acum mulți dintre părinți nu și-au dat acordul”, a declarat ieri, șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.
Startul ratat nu face decât să demonstreze că temerile exprimate cu diverse ocazii de medicii de familie, cum că această campanie riscă să aibă aceeași soartă nefericită ca prima, din cauza unei strategii greșit concepute și ineficient puse în practică, au fost pe deplin justificate.
În 2008, doar 49 de fetițe au primit serul
Programul de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a fost lansat după ce un sondaj de opinie efectuat de Ministerul Sănătății a arătat că mai mult de jumătate dintre părinții fetelor de clasele a VI-a și a VII-a ar fi de acord cu imunizarea.
Vaccinul nu este obligatoriu, dar este ferm recomandat de specialiști. În județ, aproximativ 8.900 de eleve, din 466 de clase a VI-a și 418 de clase a VII-a, sunt eligibile pentru vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Pe 23 noiembrie, fetițele ar fi trebuit să primească prima doză de vaccin, urmând ca în lunile ianuarie și mai anul viitor să primească a doua și respectiv a treia doză. În 2008, din cele 4.430 de fetițe din județul Suceava care ar fi trebuit vaccinate în cadrul campaniei, doar 49 au primit toate cele trei doze de vaccin, cu acordul părinților.
Un nou eșec
A doua campanie de vaccinare a fetițelor împotriva cancerului de col uterin, ratată la Suceava
