Chiar dacă pregătirile pentru campania electorală îi îndeamnă pe oamenii politici câmpulungeni să se „faulteze” reciproc în cele mai diverse moduri, aceștia au dovedit că politica nu i-a făcut să uite de omenie.
Candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, vicepreședintele organizației locale a partidului, Vasile Vargan, a donat sânge pentru soția unui adversar politic, internată la Spitalul Județean înainte de Paște.
Soția unui lider al PAS Câmpulung Moldovenesc a avut nevoie urgentă de sânge din grupa 0, grupă pentru care donatorii perfect sănătoși se găsesc mai greu.
Vasile Vargan a aflat întâmplător și s-a prezentat din proprie inițiativă să doneze sânge la spital. Omul politic a refuzat să facă vreun comentariu și ne-a spus doar că nu a făcut decât „un gest normal, omenesc, pe care cred că îl făcea oricare dintre noi”.
La rândul său, liderul județean al PAS, Vasile Bostaca, ne-a spus că „reacția domnului Vargan a fost una plină de omenie și ulterior s-au oferit și alți colegi din politică, de la PSD și de la alte partide, să ajute la nevoie, trecând peste orice adversități de campanie. Nu putem decât să le mulțumim din suflet și să ne bucurăm că s-a dovedit astfel că, dincolo de jocul politic și de pasiunile pe care le stârnește, noi rămânem oameni de omenie.”
