Din cauză că are la dispoziție un lot restrâns numeric, accidentările din ultima vreme îi dau mari bătăi de cap antrenorului Marian Pană. Alături de mai vechii accidentați Dicher și Pandele, pe lista indisponibililor se află acum și Ungureanu, Halip, Homneac sau Lupu. „Ungureanu a contactat o răceală puternică, Halip s-a îmbolnăvit de sinuzită, iar Homneac și Lupu s-au accidentat duminică în meciul pe care echipa a doua a clubului l-a susținut la Vatra Dornei”, a precizat tehnicianul Marian Pană. Și ca și cum aceste absențe nu ar fi fost de ajuns, sucevenii nu vor putea conta în meciul de campionat de vineri de pe Areni cu Oțelul II Galați nici pe serviciile jucătorilor Bernard și Aileni. „Arbitrul Marius Bocăneală ne-a umplut de cartonașe în jocul de la Roman din runda precedentă. Bernard a fost chiar eliminat de pe teren în minutul 68 după ce a primit două cartonașe galbene și este automat suspendat pentru o etapă. Aileni nu va avea nici el drept de joc cu Oțelul II pentru că a adunat șapte avertismente în actuala ediție de campionat”, a declarat Marian Pană. Singura veste bună este revenirea la antrenamente a lui Celpan, care nu s-a pregătit câteva zile din cauza unei viroze pulmonare.