Un tânăr din municipiul Rădăuți a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, fiind acuzat că, deși nu are permis de conducere, obișnuia să conducă autoturisme pe drumurile publice, în cel puțin un caz fiind vorba și de o mașină furată, iar dacă era oprit de poliție, spunea că a uitat actele acasă și se prezenta sub o altă identitate, cu datele de stare civilă ale unui prieten de-al său.
Plimbările ilegale ale lui Iulian Marin Moroșan, în vârstă de 19 ani, au sfârșit, ieri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Moroșan ar fi furat în seara zilei de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 22:30, un autoturism Rover 75, estimat la circa 8.000 de euro, din fața unui bar din localitate.
Proprietarul mașinii intrase până în barul din apropiere, iar mașina o lăsase deschisă, cu cheile în contact.
Moroșan, explică anchetatorii, nu a ezitat și, dornic de o plimbare, a sustras autoturismul.
Rădăuțeanul a ajuns cu Rover-ul tocmai până la București, unde a lucrat într-o vreme, și îi era dor să vadă Capitala.
De altfel, autoturismul a fost găsit după câteva săptămâni, abandonat pe strada Calea Văcărești, cu multiple avarii (n.r. – partea vătămată a comunicat că pagubele sunt de circa 10.000 de lei).
Ulterior, polițiștii aveau să afle că Rover-ul reclamat ca fiind furat a fost oprit, până a ajunge în București, pe raza municipiului Bacău, șoferul fiind de altfel și amendat pentru încălcarea legislației rutiere.
Singura diferență era că pe procesul verbal de contravenție apărea un alt nume, Alexandru-Alin S.. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Moroșan le-a spus polițiștilor datele de identitate ale amicului său, pentru a nu fi prins că nu are permis de conducere.
Suspect și în alte furturi de mașini
Iulian Marin Moroșan este acuzat, de asemenea, că în noaptea de 19/20 martie a.c., în jurul orei 2:15, a fost depistat conducând pe drumurile publice din municipiul Rădăuți, un autoturism închiriat.
Pentru a nu fi prins că nu are permis, Moroșan a băgat din nou aceeași placă, cu actele uitate acasă și datele de identitate ale amicului său, Alexandru-Alin S..
Acesta din urmă, însă, aveau să afle ulterior polițiștii, era plecat de mai multă vreme în străinătate.
Iulian Marin Moroșan este suspect și în alte furturi de auto înregistrate în zona Rădăuți, printre care și furtul mașinii unui medic rădăuțean, o Toyota Yaris, sustrasă în 2009.
„A fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și a două infracțiuni de fals privind identitatea”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, procuror Cristina Lăcrămioara Jaba.
„Tamponat” de poliție
A condus, fără permis, până la București, un Rover furat din Rădăuți
