A căzut mini-mitul



Am văzut, în fine, și cum arată minifotbalul în varianta profesionistă de peste ocean. Odată cu prima competiție mondială, s-a dus și mitul naționalei noastre invincibile, învingătoare la toate campionatele europene organizate până acum. La americani, minifotbalul pare un amalgam de sporturi. Se joacă precum la hochei, cu mantinela, doar că nu și prin spatele porții, care e încastrată. Meciul e împărțit în patru sferturi, ca la baschet, doar că de 15 minute fiecare. Timpul curge ca la handbal, cronometrul fiind oprit doar la solicitarea arbitrilor. Firesc, selecționata noastră nu s-a adaptat la aceste condiții, ea nereușind să învingă nici un adversar de pe continentul american. Astfel, în grupă s-a administrat Indiei un 21-0 (ce-or fi căutat băieții ăia acolo?!), am luat bătaie de la Mexic cu 7-3 și am învins Germania cu 7-2. Ne-am calificat în sferturi de pe locul secund și am avansat în semifinale fără joc, deoarece canadienii n-au reușit să ajungă în timp util la meci! Mai bine, nu păreau deloc novici, terminând grupa după Brazilia, dar înaintea Rusiei și Serbiei. În semifinală am întâlnit echipa gazdă, SUA, ai noștri pierzând fără drept de apel, tot cu 7-3, după ce am fost conduși cu 6-0 până cu vreo 7 minute înainte de final. Scuza noastră a fost că am jucat împotriva unor profesioniști, dar și tricolorii sunt amatori mascați, cam ca fotbaliștii din comunism. Mai degrabă americanii și mexicanii știu să exploateze jocul cu mantinela, șutând nu o dată intenționat pe lângă poartă, dar în așa fel încât mingea să ricoșeze în centrul careului, acolo unde apărea prompt un coechipier care dădea din prima. Dar poate că astfel se salvează spectacolul, golurile fiind multe, nu ca la Europenele noastre, care se câștigă cu meschina medie de un gol pe meci! Ca dovadă, și în cealaltă semifinală s-au dat tot 10 goluri, Mexic-Brazilia 5-5, cu prima trecând mai departe la lovituri de departajare. Deci tot răul spre bine, ai noștri ar trebui să joace finala mică împotriva Braziliei, o partidă cu semnificație, despre care vor avea mereu ce povesti, indiferent de rezultat.



Recomandări