A căzut de pe casa pe care o construia și a murit

A căzut de pe casa pe care o construia și a murit
A căzut de pe casa pe care o construia și a murit

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Cajvana, și-a găsit sfârșitul în cursul zilei de joi, în timp ce efectua o serie de lucrări. Alarma s-a dat în jurul orei 15.30, când unul dintre copii a sunat la serviciul unic de urgență 112 pentru a cere ajutorul unui echipaj medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul Stației Solca și un echipaj de pompieri SMURD, din cadrul ISU Suceava. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de aproape o oră și jumătate, dar în final nu s-a putut face altceva decât să se constate decesul. Practic, bărbatul a suferit leziuni care au dus la moarte după ce a căzut de pe casa aflată în construcție și la care efectua o serie de lucrări la acoperiș. Medicii legiști vor face autopsia și vor stabili cauza exactă a decesului bărbatului în vârstă de 50 de ani.

Recomandări

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Imigrant din Iran stabilit în Bucovina: „România este casa mea. Mă simt bine aici și nu aș schimba locul în care mă aflu cu o altă țară”