– Un bărbat din comuna Șcheia este căutat de cadrele Serviciului Poliției Rutiere, după ce a intrat cu un Aro 244 cu remorcă într-un stâlp din beton, accident în urma căruia un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns la spital
– După ce a lăsat remorca la locul faptei și mașina cam la un kilometru și jumătate distanță, șoferul cu pricina a dat bir cu fugiții
Cadrele Serviciului Poliției Rutiere sunt pe urmele unui șofer care a băgat în spital un tânăr, în urma unui accident de circulație, și-a abandonat mașina, după care a fugit de la locul faptei. Toată povestea a ieșit la iveală marți, în jurul orelor 11:30, atunci când la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava a fost adus Ilie B., în vârstă de 18 ani, din comuna Șcheia, care suferise o fractură la gamba dreaptă în urma unui accident rutier, leziuni pentru care respectivul necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale. Așa cum cer procedurile în astfel de cazuri, medicii de la „Urgențe” i-au anunțat pe polițiști, aceștia din urmă demarând cercetări pentru a afla împrejurările în care tânărul cu pricina a ajuns la spital. Oamenii legii au aflat că, tot în acea zi, în jurul orelor 10:00, victima se afla într-un Aro 244 cu remorcă, la volanul căruia se afla un anume Gheorghe F., în vârstă de 45 de ani, din comuna Șcheia. În timp ce se deplasau pe un drum de utilitate privată, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând cu mașina într-un stâlp din beton de pe marginea drumului. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au găsit abandonată remorca de la Aro, mașina fiind identificată la circa 1,5 kilometri distanță de locul accidentului. Singurul care nu era de găsit a fost șoferul, polițiștii concluzionând că acesta a părăsit locul faptei. De asemenea, aveau să afle polițiștii, în momentul producerii accidentului, în Aro se mai aflau alte două persoane, tot din Șcheia, care, din fericire, nu au suferit vătămări corporale. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „s-au dispus măsuri pentru găsirea autorului, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă și părăsirea locului accidentului”.





