Un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, a fost diagnosticat cu infecție cu virusul AH1N1, acesta fiind primul caz de îmbolnăvire prin gripă nouă înregistrat în județ, în acest sezon.
Informația a fost lansată joi, de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, care a arătat că pacientul are o formă ușoară de boală, care nu a necesitat spitalizare.
„Bolnavul a fost izolat la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie”, a spus responsabilul de relațiile cu presa, adăugând că diagnosticul de gripă nouă a fost confirmat prin analize de laborator, în cursul zilei de miercuri.
Adrian Popescu a ținut să precizeze că este vorba de un pacient care nu fusese vaccinat antigripal, context în care a atras atenția asupra importanței administrării serului, ca măsură principală de prevenție.
El a explicat că populația se mai poate imuniza până la finele lunii mai, dată până la care eficiența vaccinul este dovedită, și a subliniat că acest caz apare pe fondul creșterii numărului de infecții acute respiratorii.